Fundatia Comunitara Galati

Centre intergeneraţionale în sprijinul copiilor şi vârstnicilor din judeţul Galaţi, un proiect dezvoltat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu sprijinul Șantierului Naval Damen

Fundaţia Principesa Margareta a României şi Șantierul Naval Damen Galaţi și-au propus să aducă împreună copii şi vârstnici în centre sociale intergeneraționale, printr-un efort al întregii comunități.
 Programul naţional Generaţii – centrul comunităţii transformă centrele sociale de tip afterschool în centre intergeneraţionale, mobilizând persoanele vârstnice din comunitatea locală să se implice ca voluntari în sprijinul copiilor.  Fiecare centru aduce astfel împreună persoane aparţinând mai multor generaţii şi devine cadrul în care copiii proveniți din familii sărace și voluntarii vârstnicii socializează, învaţă lucruri noi, se ajută reciproc, iar copiii primesc sprijin pentru a continua școala. Vârstnici disponibili să ofere din timpul lor, dispuși să își împărtășească experienţa și competenţele pot deveni voluntari în cadrul centrelor care implementează metoda de lucru intergeneraţională.
În judeţul Galaţi, patru centre sociale încep implementarea metodei de lucru intergeneraţională propusă de Fundaţia Principesa Margareta a României: Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţa” (Asociaţia Filantropică Creștin Ortodoxă Sf. Vasile cel Mare Galaţi), Centrul de zi pentru copii „Sf. Spiridon” (Asociaţia Multifuncţională Filantropică Sf. Spiridon Galaţi), Centrul de zi pentru copii ce provin din familii defavorizate (Fundaţia Bunul Samaritean Nicorești) și Centrul Comunitar „La vale” (Fundaţia Cuvântul Întrupat). Prin proiectul Generaţii – Centrul Comunităţii se asigură finanţarea parţială a activităților din centrele de zi din surse locale și din grant-ul oferit de Damen Galaţi.
Proiectul Generaţii – centrul comunităţii este realizat cu sprijinul Fundației Comunitare Galaţi, organizaţie locală care dezvoltă filantropia, initiaţiva şi spiritul comunitar şi are rolul de a oferi acestor centre intergeneraţionale sprijin în strângerea fondurilor necesare pentru a fi sustenabile. În felul acesta, proiectul creează o legătură durabilă între centrele educaţionale și comunitatea unde acestea își desfășoară activitatea.
Prin intermediul acestui proiect, copii de şcoală primară şi gimnazială, proveniți din familii sărace, cu vârsta cuprinsă ȋntre 6 și 16 ani, din judeţul Galaţi primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, își fac temele într-un program after-school, câştigă încredere în propriile forțe şi reuşesc să-şi îmbunătăţească rezultatele şcolare şi să se integreze social cu ajutorul voluntarilor seniori. Persoanele vârstnice devin bunici, mentori, profesori de meditaţii, maeștrii pentru ateliere de meșteșuguri sau tutori în cadrul unor activităţi creative sau educative dedicate copiilor sprijiniţi în cadrul centrelor sociale intergeneraţionale.
 “Prin programele dezvoltate de-a lungul timpului, Fundaţia Principesa Margareta a României a urmărit să stimuleze voluntariatul şi spiritul comunitar și să răspândească metoda intergenerațională de lucru cu beneficiarii, abordare specifică proiectelor sale. În proiectele pe care le dezvoltăm aducem laolaltă copii, tineri și vârstnici şi încurajăm activităţile intergeneraţionale, dialogul și schimbul reciproc între generaţii. Suntem convinși că atât cei mici, cât și cei în vârstă, au multe de învăţat din întâlnirile între generații”, a declarat Mugurel Mărgărit Enescu, Director Executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României.
 „Proiectul Generaţii conţine un nou concept ce îmbogăţește elementul educaţional prin valoarea experienţei pe care vârstnicii o aduc în cadrul schimbului intergeneraţional. La rândul lor, interacţionând cu copiii, vârstnicii vor simţi din plin fluxul de energie și vitalitate menit să îi revigoreze și să le însenineze senectutea. Șantierul Naval Damen Galaţi este încrezător în succesul acestui proiect,  iniţiativele sale de responsabilitate socială adresate comunităţii locale vizând în continuare investiţia în generaţiile viitoareˮ, a spus Florin Spătaru, Director Human Resources & Corporate Affairs la Damen Galaţi.
 Implementarea modelului intergeneraţional va fi realizată pe baza manualului intergenerational, având ca exemplu Centrul Generaţii dezvoltat de Fundaţia Principesa Margareta a României în Bucureşti. În 8 ani de activitate, Centrul Generaţii a înregistrat 15.808 ore de voluntariat, peste 15.000 de ore dedicate copiilor pentru efectuarea temelor şcolare, peste 2500 de activităţi intergeneraţionale, peste 400 de voluntari, peste 400 de copii sprijiniţi să obţină rezultate şcolare performante, peste 100 de tineri sprijiniţi să urmeze o meserie şi peste 100 de vârstnici singuri, care şi-au valorificat timpul şi cunostinţele în beneficiul copiilor.
Șantierul Naval Damen Galaţi este cel mai mare dintre cele peste 32 șantiere de construcţii și reparaţii navale din cadrul Grupului olandez Damen. Compania gălăţeană este un șantier modern al cărui portofoliu de comenzi diversificat include produse cu un înalt nivel tehnologic precum nave offshore, nave militare, remorchere și ambarcaţiuni, nave prototip. Șantierul Naval Damen Galaţi continua parteneriatul social încheiat cu Fundaţia Principesa Margareta a României în 2014 vizând proiecte care investesc în comunitatea locală.
Fundaţia Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înfiinţată în 1990 de către Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I. Prin programele dezvoltate, Fundaţia urmăreşte să stimuleze voluntariatul şi să inspire spiritul comunitar în comunităţile în care se implică, specificul proiectelor Fundaţiei fiind dat de caracterul lor intergeneraţional. Pentru detalii accesaţi: www.fpmr.ro
Contact presă Fundația Principesa Margareta a României:
Ioana Petrea – Director Fundraising & Comunicare
Email: ioana.petrea@principesa.ro – Telefon: 0723.299.449
 —
Contact Fundația Comunitară Galati
Laura Lupașcu – Manager Programe
Email: laura@fundatiacomunitaragalati.ro – Telefon: 0758.535.152