DONEAZĂ DIRECT:

DONEAZĂ

Inițiativele au nevoie de susținere materială pentru a prinde putere. Alege inițiativa care te inspiră, sau susține mersul Fundației Comunitare Galați, pe termen lung, printr-o donație individuală.

FONDUL DAMEN
FONDUL DAMEN

Viziunea, misiunea și scopul Fondului Damen pentru inovație în educația de mediu

Fondul Damen pentru inovație în educația de mediu s-a născut din dorința companiei Damen și a Fundației Comunitare Galați de a susține inițiativele școlilor, instituțiilor de învățământ superior, ONG-urilor și grupurilor de inițiativă de a transforma în bine, prin soluții bazate pe tehnologie și digitalizare, comunitatea în care trăim.

Cu instrumente moderne și în spiritul inovației ce ne caracterizează, vrem să facem posibile soluții de educație cu abordări ”altfel”, cu impact îndelungat, cu aplicare sustenabilă. Vrem ca proiectele susținute să producă efect și peste 5 ani, să inspire, să se multiplice. Vrem să transformăm modul în care ne raportăm, în Galați, la mediu și la comunitate. Să devenim cu toții mai conștienți de impactul propriilor acțiuni, de rolul fiecăruia, de puterea pe care o avem fiecare și împreună să păstrăm natura curată și sănătoasă.

VIZIUNEA FONDULUI – Urmărim ca, prin soluții inovative și educație, comunitățile din Galați să își construiască viețile într-un mod sustenabil și responsabil față de mediu.

MISIUNEA FONDULUI – Pentru a face posibilă viziunea noastră, susținem soluții inovative care vor sprijini educarea unor comportamente pozitive vis-a-vis de natură și mediul în care trăiesc gălățenii.

SCOPUL FONDULUI – Am inițiat acest fond pentru că ne dorim să acționeze ca un motor de schimbare ce crește nivelul de responsabilitate și implicare al comunității gălățene, pentru ca cetățenii săi să trăiască într-un mediu sănătos.

Echipa Fondului Damen pentru inovație în educația de mediu caută să facă posibile acele proiecte care aduc rezolvări palpabile și de durată la problemele cu care ne confruntăm cu toții: de la gestionarea deșeurilor, folosirea resurselor regenerabile, la calitatea aerului și susținerea unei economii circulare care să limiteze sursele de poluare.

Pentru un efect pozitiv de durată, susținem acele proiecte care, pe lângă componenta practică, adresează și educarea comunității în problema de mediu abordată.

Mai multe detalii aici: www.fonduldamen.ro

 

 

FONDUL ÎN CIFRE

EDIȚII

1

SUMA ÎN GRANTURI ACORDATE

247.000 lei

BENEFICIARI

3

COMPANII PARTENERE

1

PROIECTE IMPLEMENTATE

 Beneficiar: Asociația United Cristian Aid Bunul Samaritean

Titlu proiect: FLORI DE MUCEGAI

Obiective proiect:

Ob.1 Creșterea gradului de conștientizare a importanței sănătății mediului înconjurător, pentru un număr de 45 de elevi, prin participarea la ateliere educative și implicarea în acțiuni din domeniul educației și agriculturii ecologice;

Ob.2 Construirea unei sere comunitare și derularea de campanii de ecologizare a mediului înconjurător;

Ob.3 Construirea unei centrale verzi și reducerea cu 70% a întregii cantități de deșeuri prin transformarea acestora în compost.

Suma finanțată: 42.412 RON

 

 

2. Beneficiar: Grupul de inițiativă ROBO STARS pentru Liceul Teoretic Mircea Eliade

Titlu proiect: TRᾸIEŞTE VERDE!

Obiective proiect:

Ob.1 Achiziționarea și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru reducerea cu peste 70% a costurilor energiei electrice consumate la nivelul sălii de sport;

Ob.2 Colectarea selectivă a 320 kg de hârtie şi carton, a 130 kg pet-uri și 18 kg baterii uzate timp de şase luni;

Ob.3 Derularea de ateliere de lucru, de cercetare și sesiuni de informare,  pentru formarea şi dezvoltarea comportamentului ecologic al elevilor din unitatea şcolară.

Suma finanțată: 102.870 RON

 

 

3. Beneficiar: Grupul de inițiativă TEN4GREEN pentru Colegiul Economic Virgil Madgearu

Titlu proiect: GreenEcoHub

Obiective proiect:

Ob.1 Achiziționarea și instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice care va furniza, în medie, 50% din necesarul de energie electrică a liceului;

Ob.2 Valorificarea, în cadrul târgului ECOGIFT, a unui număr minim de 300 de obiecte decorative din materiale reciclabile;

Ob.3 Reducerea consumului de energie electrică prin achiziționarea de tuburi neon led.

Suma finanțată: 101.718 RON

DE CE SĂ APLICI LA FONDUL DAMEN ?

Ne-am propus să sprijinim abordări moderne, ”altfel”, ale educației de mediu. Credem că putem aduce alături inovația și educația clasică pentru a crește interesul și entuziasmul tinerilor față de protecția mediului. 

Pe termen lung, ne dorim să vedem cât mai mulți gălățeni că manifestă, în mod firesc, o atitudine responsabilă față de natură, aerul pe care îl respirăm și apa care ne susține viața. Educația este fundația pe care vrem să construim aceste comportamente responsabile față de mediu și comunitate. 

Prin Fondul Damen pentru inovație în educația de mediu vom alege acele proiecte care îmbină teoria cu practica, pentru un impact mai puternic și pe termen lung.

GALERIE FOTO