Îți amintești cum ai aflat prima oară de Fundația Comunitară Galați? Ce te-a făcut să vrei să fii parte din povestea asta?
Lucram într-un alt ONG și am aflat de grupul de inițiativă, apoi am observat câteva postări pe facebook despre organizarea unui eveniment sportiv cu scop caritabil – Semimaraton Galați și îmi amintesc că mi s-a părut foarte îndrăzneață inițiativa pentru mica noastră urbe dunăreană. Am urmărit de la distanță activitatea care mi se părea ”altceva” față de ce știam pe scena ONG-urilor locale și cred că m-a atras perspectiva implicării cu impact la nivel local. Momentul în care am dorit să aflu mai multe despre Fundație și apoi să joc un rol activ a fost când am decis să fac o schimbare atât în rolul meu profesional, cât și în ce îmi doream să investesc energie și cunoștințe, iar ideea ca timpul meu ”la job” să fie în slujba gălățenilor, a inițiativelor locale m-a cucerit. De asemenea, un credit mare îl au membrii din Consiliul Director din acel mandat (2018) și echipa tânără și dornică să miște acel motor care se afla într-un moment destul de fragil. Energia, determinarea și pasiunea pe care le-am întâlnit în acel moment în Fundație, în oamenii pe care i-am descoperit, m-au atras și m-au ținut (și mă țin încă!) în această poveste.
Care a fost primul proiect la care ai lucrat? Ce ai simțit atunci?
A fost un proiect destul de provocator, mai mult decât un proiect, am simțit că e un fel de ”misiune de salvare” a organizației. Mai exact, am lucrat alături de colegii mei și membri din Board la construirea unei planificări strategice pentru următorii 7 (!!) ani. Am simțit că e o pălărie destul de mare pentru mine, însă, cu riscul de mă repeta, energia și determinarea oamenilor care m-au întâmpinat în Fundație au făcut ca drumul să pară mai ușor. Deși a fost un proiect destul de anevoios, a fost exact ce trebuie pentru acel moment și, pe lângă un grant atât de necesar, am câștigat o înțelegere comună asupra ”unde suntem” și ”unde vrem să ajungem”.
Dacă te întreabă cineva la o masă în familie “dar voi ce faceți, de fapt, la FCG?”, ce le răspunzi?
Believe it or not, am răspuns la această întrebare la mai multe mese în familie sau alături de prieteni. De obicei le spun că noi stăm cu urechea lipită de nevoile și resursele locale, pentru a face legătura între nevoi și resurse. Acestea din urmă pot însemna fonduri – și atunci noi finanțăm, cunoștințe – pentru că însoțim, mentorăm persoane din organizațiile pe care le finanțăm sau le ținem aproape, tineri și companii interesate să dea înapoi comunității prin fonduri, timp, experiențe, voluntariat. Ce mai facem noi este că aducem la aceeași masă autorități, companii, societate civilă pentru a adresa subiecte importante precum situații de urgență, protecția mediului, educație. Și da, organizăm cel mai fain eveniment sportiv cu caracter filantropic – Semimaraton Galați, susținem educația și comunitățile STEAM din Galați și Constanța prin Fondul Științescu Galați & Constanța și altele. Dacă interlocutorul este încă cu mine, de obicei le povestesc despre exemple concrete din proiectele pe care le susținem sau le implementăm.
Pe fiică-mea, însă, dacă o întrebi ce fac eu la Fundație, mi-am notat câteva răspunsuri care au evoluat în timp: de la ”vorbești cu colegele tale” (3 ani), ”strângi gunoaie de pe străzi și din parcuri și îi cerți pe cei care aruncă” (5 ani) la ”ajuți oamenii care au nevoie, le dai bani” (8 ani). Iar pentru Dragoș (băiatul meu de 3 ani), lucrurile sunt și mai clare: ”te duci la tine la muncă și apoi vii să mă iei de la grădi”. Vouă care răspuns vă place mai mult? 🙂
Ce înseamnă pentru tine „comunitate”, după toți anii ăștia? Dar „împreună”?
Cred ce le spun și celorlalți: sunt oameni care s-au adunat cu un scop comun, împărtășesc valori și credințe, și-au propus să rezolve sau să fie împreună pentru ceva anume. Fie că este dorința de a petrece timp împreună, pentru că vibrează la fel, că sunt mânați de aceeași nevoie – poate fi dintr-o zonă de durere, de neajuns, de furie sau din dorință de a face lucrurile altfel, pentru un viitor mai bun, pentru un cartier mai curat, pentru copii primiți cu iubire și blândețe în societate, motivația unei comunități este diferită și diversă. Cele două concepte sunt inseparabile, o comunitate nu poate fi decât împreună.
Unul dintre motivatorii mei interni pentru a fi aici, în slujba unei fundații comunitare este acest ”împreună”: cu colegii mei, cu oamenii din organizațiile pe care le însoțim, cu colegii din celelalte fundații comunitare și alte organizații cu care colaborăm și împărtășim. E un împreună care alungă singurătatea, neputința, îmi dă speranță că e și bine, pe lângă atât rău și dezolare.
Ai un moment care ți-a rămas lipit de suflet? Unul care ți-a dat motivație sau ți-a dat de gândit?
Îmi amintesc că eram în vizită la activitățile unui proiect Științescu Galați, cred că era în ediția 3.1 și mă însoțea o colegă și un reprezentant al unuia dintre sponsori. Am asistat la un atelier de robotică și automatică al unui grup de inițiativă din cadrul Liceului Mircea Eliade, atmosfera era foarte relaxată în prezența mentorului – profesoară de fizică, iar copiii, atât fete cât și băieți, lucrau în jurul unei machete al unei ferme automatizate.
Mi-a plăcut teribil de mult spiritul curios, modul în care copiii testau formule de programare sau încercau să corecteze aspecte funcționale ale proiectului sub ghidajul mentorului. Pe lângă acest tablou, ce a rămas cu mine a fost sclipirea unuia dintre copii, Iulian. M-a recunoscut din ediția anterioară și mi-a amintit atunci că a intrat în proiect cu rolul de a asigura materiale și editare foto/video, dar a fost captivat de partea de programare și automatizare și de atunci și-a descoperit o pasiune pentru acest domeniu. Mi-a povestit cu pasiune și fervoare această oportunitate pe care a îmbrățișat-o și ne-a emoționat teribil. Cred că ghiciți ce studii a urmat Iulian.
Ce ai învățat despre oameni, lucrând în echipă și alături de comunitate?
Am învățat și continui să învăț de la oameni, să continui, să perseverez, să ascult mai mult. Am învățat că o schimbare nu vine imediat, dar că fiecare acțiune pe care o facem, mai ales împreună, poate face acea diferență. Am mai învățat și că fiecare echipă are ritmul ei de dezvoltare, de a fi împreună, iar performanța este de multe ori despre cum integrăm nevoile și abilitățile fiecărei persoane și cum lucrează acestea pentru misiunea comună.
Care e superputerea ta în echipă? Dar o calitate pe care ai împrumutat-o de la colegi, fără să-ți dai seama?
Cred că am o capacitate de analiză și de zoom in – zoom out destul de bună, care mă face să performez în rolul actual. Fac conexiuni destul de repede și îmi place să conectez oamenii, să le încurajez ideile.
Dacă ai alege o singură fotografie care să spună ceva despre munca ta la FCG, ce ai alege?
Cum ți-ar plăcea să fie FCG peste alți 10 ani? Ce gânduri și urări ai pentru fundație acum la ceas aniversar?
Mi-ar plăcea să fie organizația pe care o știu (aproape) toți gălățenii, locul în care colegii din ONG-uri și inițiatorii vin pentru a căuta sprijin și aliat, partener pentru replicarea binelui în comunitate pentru mai multe companii locale, dar și naționale, partener de consultare al autorităților și un reper al integrității și colaborării pentru societatea civilă locală.
Să crești mare și înțeleaptă, să nu pierzi contactul cu oamenii și comunitățile, ei sunt Fundația Comunitară Galați!
Ce ți-ai spune ție, celei care a pășit prima oară în biroul FCG? Și ce ai spune echipei de acum?
Mie mi-aș spune să am răbdare și să am încredere în instinctele mele, că va fi un drum palpitant și să am grijă să nu mă consum prea tare pe lucruri pe care nu le pot controla.
Echipei mele îi spun că face o treabă nemaipomenită, că fiecare în parte aduce o contribuție esențială organizației și că mă bucur să fiu aici, acum. A fost un parcurs lung, câteodată anevoios, dar am parcurs o distanță mai mare decât ar fi crezut oricine și pentru asta, merităm felicitări și să celebrăm drumul.