DONEAZĂ DIRECT:

DONEAZĂ

Inițiativele au nevoie de susținere materială pentru a prinde putere. Alege inițiativa care te inspiră, sau susține mersul Fundației Comunitare Galați, pe termen lung, printr-o donație individuală.

SCRISOARE

Dragă Donatorule, 

Ne bucurăm să-ți putem scrie. Dacă ai auzit de noi, știi că suntem Fundația Comunitară Galați și ne place să credem că mai mult decât orice, suntem un broker al energiilor umane în comunitatea gălățeană, un facilitator al întâlnirilor dintre cerere și ofertă pe piața sustenabilității binelui și implicării în comunitate. 

Dacă nu ai auzit de noi, îți propunem să facem cunoștință printr-un exercițiu de imaginație.  

Hai să ne imaginăm educația ideală! Cum ar suna ea, ce ar trebui să facă și care îi sunt premisele?  

Probabil că educația ideală ar trebui să descopere nevoile instrucționale ale beneficiarilor săi încă dinainte ca ele să poată fi articulate, să le satisfacă printr-o alăturare perfectă între metode adecvate și conținut relevant și să se constituie într-un model suficient de general și repetabil, dar în egală măsură personalizat și adaptat pentru a putea fi reluat oricând e cazul.  

Ar fi un fel de garanție că lucrurile sunt suficient de similare, dar și de flexibile pentru fiecare generație!  

Cu siguranță, o astfel de stare de fapt ar face elevii să simtă că sunt unde trebuie și că fac ce trebuie, astfel încât să poată spune: 

„am zis să vin să încerc, să văd cum e și am mers o singură dată și a fost de ajuns să mă convingă sa vin mereu.” 

„Părinții nu m-au inspirat pe acest drum, dar mi-a venit mie inspirația.” 

„Pentru  mine  e  ca  o  joacă (…) Și vin  cu  plăcere,  fără să mă trimită părinții, sau să fie ceva obligatoriu, ca la școală.  Dar  vin  să învăț  să  fac  ceva singur.” 

„M-am  gândit  că  mă  va  ajuta  și  în  cariera  mea,  de  exemplu  să  învăț  să  pot dezvolta  și  eu,  la  rândul meu,  alte  proiecte,  să  accesez  alte  fonduri  pentru  a  ajuta  alți  copii, la  rândul  meu.” 

Într-adevăr, asta ar fi ceva! 

Ei bine, dragă donatorule, educația nu este și nu va fi vreodată perfectă. Pentru că, asemenea celor cărora li se adresează, beneficiari și agenți deopotrivă, educația înseamnă năzuința către ceva mai bun, nu baricada unei condiții finale.  

Dar dacă ți-am spune că mărturiile de mai sus sunt totuși adevărate? Cum ar fi ele posibile, de vreme ce tocmai am stabilit imperfecțiunile insurmontabile ale educației? 

De fapt, noi credem că exact acolo apar ele, mai degrabă. Acolo unde, fără ca situația să fie una ideală, organizații și instituții – dar, mai ales, oameni – își dau mâna și, înțelegând că nu au de-a face cu perfecțiunea, năzuiesc la ceva remarcabil.  

Astfel și în aceste condiții a apărut programul Științescu.

Noi credem că astfel de idei nu vin doar să completeze ceva, ci sunt însăși expresia aspirației către idealuri.  

Așadar, dacă ne cunoști sau nu, dacă ești un idealist sau nu, te invităm să donezi pentru perfecțiunea care nu poate fi atinsă. Dar la a cărei imposibilitate putem contribui într-un mod realmente ideal.

Despre proiectele Științescu Galați și cum te poți implica, aici.

CAUȚI UN ARTICOL?


Warning: Trying to access array offset on value of type bool in /home/fundatiacomunita/public_html/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /home/fundatiacomunita/public_html/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

CATEGORII

ARTICOLE RECENTE

14 februarie 2025

Meet the team – Simona Mușală – manager comunicare

Cei 10 ani de impact în comunitate înseamnă și oamenii care...
14 februarie 2025

Meet the team – Liliana Cristea – director executiv

Cei 10 ani de impact în comunitate înseamnă și oamenii care...
14 februarie 2025

Meet the team – Irina Șerban Atanasiu – grant manager

Cei 10 ani de impact în comunitate înseamnă și oamenii care...
4 februarie 2025

𝐂ă𝐮𝐭ă𝐦 Asistent de programe

Asistentul de programe oferă suport pentru derularea activității generale a organizație...